19 mars 2008

Allan Bloom, Criza spiritului american - breviar de idei

Autorul acestui breviar este Ilie Catrinoiu.

Mi-a placut foarte mult cartea scrisa de Bloom in 1987 si mai actuala azi decat atunci. Bloom pune in balanta democratia societatii deschise, devenita norma a politicii dupa Revolutia Stangii Radicale din anii ‘60, cu democratia traditionala de la care se revendica, democratia liberala. Pentru mine, Criza spiritului american este, in primul rand, un indreptar hermeneutic; o carte in care ideile tari se imbina armonios cu viata concreta a omului. Poti sa fi cititit biblioteci si sa nu fi inteles corect ceea ce ai citit, de aceea cartea lui Bloom ofera un corectiv deconstructivismului ignobil care se vrea a fi, pe deasupra, si obiectiv.

Analiza pe care o face studentilor din campusurile universitare este usturatoare, dar parinteasca. Fie ca e vorba despre muzica pe care o asculta, despre sex, despre dragoste sau despre cartile pe care studentii (nu) le citesc, relativitatea adevarului si credinta oarba in egalitate au distrus fundamentul spiritual al omului. Libertatea individuala nu mai este posibila intr-un astfel de cadru ideologizant. Marile Carti (clasicii filosofiei si literaturii, marii ganditori ai teologiei) au fost aruncate la coltul rusinii de catre utilitarismul ignorant. Studentii nu se mai regasesc in Marile Carti. Psihologia lui Freud a secatuit omul de suflet.

“Dar s-a dovedit a fi o psihologie fara psyche, adica fara suflet. Pur si simplu, Freud nu a prezentat satisfacator toate lucrurile pe care le traim. Aristotel spunea ca omul are doua varfuri, fiecare insotit de o mplacere intensa: raportul sexual si gandirea. Freud nu a vazut decat un singur focar in suflet, acelasi cu cel pe care il au brutele. El nu credea cu adevarat in suflet, ci doar in trup, impreuna cu instrumentul sau pasiv al constiintei, mintea. Studentii nu cautau numai satisfactia sexuala, fie ca erau sau nu constienti de asta, ci autocunoasterea, pe care Freud nu le-o oferea. Psihologia freudiana a devenit o mare afacere si a intrat in curentul central; al vietii publice, cu un statul egal celui detinut de inginerie sau sistemul bancar. Dar nu prezinta un interese intelectual mai mare decat ele. Trebuie sa ne cautam in alta parte pe noi insine.”

Criza spiritului american este criza intregii lumi secularizate; criza provocata de umanismul ateu.
Si autocunoasterea se poate afla numai in Marile Carti (clasicii filosofiei, literaturii si teologiei).

Criza spiritului american in 23 de capete:

1. America ne spune o poveste: progresul neintrerupt, ineluctabil al libertatii si egalitatii.

2. Celalat element al invataturii primare fundamentale care a disparut este religia. Cand dispare credinta, asa cum se intampla acum, familia cunoaste, in cel mai bun caz, doar o unitate efemera. Oamenii manaca impreuna, se joaca impreuna, calatoresc impreuna; dar nu gandesc impreuna. Rare sunt casele care au o viata intelectuala.

3. Urmeaza nostalgia dupa societatea fara clase, fara prejudecati, fara conflicte, universala - “Noi suntem lumea”. Acestea sunt cele trei mari teme lirice: sexul, ura si o versiune dulceag, ipocrita a dragostei fratesti.

4. “Relatii”, nu povesti de dragoste - asta au ei. Dragostea sugereaza ceva minunat, excitant, pozitiv si ferm ancorat in pasiuni. O relatie este cenusie, amorfa, sugereaza un proiect, fara un continut dat si experimental. Muncesti la o relatie, in vreme ce dragostea are grija de ea insasi. Intr-o relatie dificultatile vin primele, si exista o permanenta cautare a unui limbaj comun. Dragostea prezinta imaginatiei iluzia perfectiunii si uita de toate fisurile naturale dintr-un raport omenesc.

5. Membrii viitoarelor civilizatii isi vor pune intrebari cu privire la acest aspect si-l vor gasi la fel de incoprehensibil ca sistemul de caste, arderea vrajitoarelor, haremul, canibalismul si luptele gladiatorilor. Se prea poate ca nebunia cea mai mare a unei societati sa i se para normala.

6. Golul spiritual al familiei a lasat deschis campul pentru muzica rock, si nu le pot interzice copiilor lor sa-l asculte.

7. Timpul liber a devenit amuzament.

8. Nu mai exista scoli de gandire, ca odinioara, care sa dispretuiasca democratia si egalitatea. Al Doilea Razboi Mondial a marcat sfarsitul lor: toti studentii sunt meritocrati egalitari. Nici macar nu isi pot imagina ca ar putea sa existe un argument trainic in favoarea aristocratiei sau monarhiei.

9. Progresul culmineaza in recunoasterea faptului ca viata nu are niciun sens.

10. Sociologii si cei care le disemineaza vederile, jurnalistii de tot felul, numesc totul cultura - cultura drogului, cultura rock, cultura strazii si tot asa la infinit, fara discriminare. Esecul culturii este acum cultura.

11. Cultura sta la baza demnitatii omului. E mai profunda decat statul modern, care se ocupa doar de nevoile trupesti ale omului si tinde sa degenereze in simpla economie. Astazi suntem interesati de cultura greaca, nu de statul atenian.

12. Cultura este sinteza dintre ratiune si revelatie. Omul are nevoie de religie, dar ratiunea nu poate da nastere religiei. Religia este intemeiata pe revelatie.

13. Nihilismul este o etapa periculoasa, dar necesara si probabil salutara in istoria umana. In interiorul sau omul se confrunta cu adevarat situatie in care se afla. Ea il poate darama, reduce la disperare si sinucidere spirituala sau trupeasca. dar il poate totodata incuraja sa reconstruiasca o lume plina de intelesuri. Operele lui Nietzsche sunt o glorioasa exhibare a sufletului unui om care ar putea fi numit - in masura in care cineva poate fi numit astfel - creativ.

14. Credinta in Dumnezeu si credinta in miracole sunt mai aproape de adevar decat oricare explicatie stiintifica, care trebuie sa ignore sau sa minimalizeze creativitatea din om.

15. Egalitarismul inseamna conformism, deoarece confera putere celui steril, care poate utiliza doar vechile valori, valori gata facute de alti oameni, care nu sunt vii si carora promotorii lor nu le sunt devotati. Egalitarismul e intemeiat pe ratiune care neaga creativitatea.

16. Secularizarea este minunatul mecanism prin care religia devine nonreligie. Marxismul este secularizarea crestinatatii; la fel e democratia; la fel utopismul; la fel drepturile omului.

17. Tot ce e legat de valorizare trebuie sa vina din religie.

18. Ratiunea transmite, rutinizeaza, normalizeaza; nu creeaza.

19. Ateismul dogmatic culmineaza in concluzia paradoxala ca religia e singurul lucru care conteaza.

20. Siguranta de sine se bazeaza pe lipsa autocunoasterii.

21. Marele pericol democratic: tirania majoritatii. Tirania majoritatii nu este tipul care persecuta activ minoritatile, ci tipul care invinge rezistenta vointei interioare pentru ca nu exista o sursa calificata de principii nonconformiste si nici un sentiment al dreptatii superioare.

22. Libertatea cuvantului a cedat locul libertatii de expresie, in care gestul obscen se bucura de acelasi statut protejat ca si discursul demonstrativ.

23. Continuturile cartilor clasice au devenit deosebit de greu de aparat in timpurile moderne, iar profesorii care le predau acum nu sunt interesati de adevarul lor. Putem observa acest lucru in cazul Bibliei. A o include in stiintele umane reprezinta deja o blasfemie, o negare a propriilor sale pretentii. Ea e trecuta acolo, aproape inevitabil, in unul din urmatoarele moduri:

(a) este supusa analizei “stiintifice” moderne, numita Inalta Critica, unde e demontata pentru a arata felul in care sunt imbinate cartile “sacre”, si ca ele nu sunt ceea ce pretind a fi. Ea e utila ca un mozaic in care gasesti amprentele multor civilizatii disparute.

(b) Sau e folosita in cursurile de teologie comparata, ca o expresie a nevoii de “sacru” si ca o contributie la studiul foarte modern, foarte stiintific al structurii “miturilor”. Un profesor care ar tratata Biblia naiv, citind-o in litera ei, sau Litera ei, ar fi acuzat de incompetenta stiintifica si lipsa de rafinament. Efortul de a citi cartile asa cum si-au dorit autorii lor sa fie citite a devenit o crima, de cand a fost institutia “eroarea intentionala”. Au loc nesfarsite dezbateri despre metode - in randul criticii freudiene, marxiste, al Noii Critici, structuralismului si deconstructivismului si al multor altora, - toate avand in comun premisa ca ceea ce au avut de spus Platon sau Dante despre realitate e lipsit de importanta.

Aceste scoli de critica ii transforma pe sriitori in plantele dintr-o gradina structurata de un savant modern, in vreme ce vocatia planificarii propriei gradini le este negata. Scriitorii ar trebui sa-l planteze sau chiar sa-l ingroape pe savant.

Aucun commentaire: