15 janvier 2017

Abatele Henri Stéphane, Introducere în esoterismul creştin, Tratatul XIV.1 Noua religie, (fragment)

„Grosso modo, s-ar putea spune că noua religie este « religia Omului ». Dumnezeu fiind « mort », se poate spune că este o religie « atee ». Ea nu mai are ca scop « legarea » omului de Dumnezeu, ci a oamenilor între ei. În egală măsură este o « formă » de socialism, sau de comunism.

Paradoxal, aceasta îmbracă forme diverse, dar nu este vorba decât de o aparenţă exterioară: ateismul şi umanismul rămân numitorii comuni ai acestor forme diferite. Există, de exemplu, « credinţă fără religie », credinţă în stare pură, fără conţinut, fără dogme, fără nimic; este un fel de protestantism extrem care i-ar îngreţoşa pe Luther sau Calvin. Invers, există « religie fără credinţă ». Era, în urmă cu o sută de ani, « formalismul » exterior al oamenilor care practicau fără să creadă serios, sau din motive mercantile. Astăzi această formă a căpătat un alt aspect: cel al « comunitarismului ». Li se repetă creştinilor ad nauseam că ei formează o comunitate: botezul îi introduce în comunitate, ca şi cum s-ar înscrie în Partidul Comunist; Euharistia nu mai este decât o masă comunitară; păcatul însuşi este conceput ca ruptură sau îndepărtare de comunitate, iar penitenţa, ca şi în timpurile Bisericii primitive, este văzută ca o reintegrare în comunitate, cu diferenţa că evreii şi păgânii convertiţi la creştinism credeau în Dumnezeu. În zilele noastre, virtuţile « teologice » nu mai au decât un sens omenesc: credem în Om, sperăm în viitorul Umanităţii, graţie Ştiinţei şi Progresului, iar pe aproape îl iubim ca atare.


Într-o astfel de perspectivă, Hristos nu mai este decât Şeful comunităţii, şi asta pentru că « Dumnezeu a murit în Iisus Hristos ». Alţii văd mai departe, şi nu văd în Iisus Hristos decât un « agitator social ». Teza este prea cunoscută ca să considerăm util să insistăm. În toate acestea, nu a mai rămas loc de « viaţa eternă », iar Împărăţia lui Dumnezeu nu mai este decât «oraşul terestru » pe care urmează să-l construim.

Nu contează numai omul, munca şi acţiunea lui asupra lumii. Unii încă mai văd în el un continuator al Creaţiei, pe care Dumnezeu n-ar fi desăvârşit-o, dar o asemenea concepţie asupra Creaţiei este atât de diferită de concepţia tradiţională încât sfârşeşte prin a-L nega pe Dumnezeu: dacă Dumnezeu a creat lumea « în timp », şi nu continuă să o « creeze în fiecare clipă », după conceptul exact al creaţiei, atunci Dumnezeu nu este « Creator », şi a-I nega unul dintre atribute echivalează la a-L nega în întregime. În general, o cosmologie non tradiţională, evoluţionistă de exemplu, conduce fatal la o idee falsă despre Dumnezeu, iar drept consecinţă la negarea Lui.

Astfel, oricum s-ar prezenta, « noua religie » este esenţialmente atee. Tot ceea ce este sacru – considerat de altfel de către partizanii « credinţei fără Dumnezeu » ca o supravieţuire a iudaismului şi a păgânismului – nu poate decât să dispară rapid. În aceste condiţii nu e clar de ce se mai vorbeşte despre Sacerdoţiu, despre « criza vocaţiilor », despre statutul clerical, etc. Toate acestea sunt sortite dispariţiei.


Va rămâne deci o pseudo-religie, « religia Omului », a cărui existenţă va fi la fel de efemeră ca şi « regatul Antihristului » la « sfârşitul timpurilor ». Iar declinul său este deja anunţat de structuraliştii care predic « moartea omului ». După aceasta, nu va mai rămâne evident decât « moartea Cosmosului », adică tocmai « sfârşitul lumii » la care am făcut aluzie mai sus.” 

Aucun commentaire: